INSPIRAȚIE
IDEI DE DESIGN PENTRU BUCĂTĂRII MICI
Bucătăria ideală este spațioasă și oferă multe posibilități de amenajare, dar adevarul este că, de cele mai multe ori, avem la dispoziție un spațiu mic sau cu o amplasare dificilă. Asta nu înseamnă totuși că trebuie să facem compromisuri în mobilarea bucătăriei, nici ca aspect, nici ca funcționalitate. La Fabrikart, suntem experți în proiectarea bucătăriilor mici sau compacte.
Ne confruntăm frecvent cu cerința de a maximiza spațiul de depozitare și spațiul pe blat, creând în același timp un design curat și neaglomerat. Există o multitudine de opțiuni și tehnici de design disponibile, pe care le folosim cu succes pentru a maximiza spațiul disponibil în bucătăriile mici:
Culori potrivite
Culorile deschise sunt în mod special potrivite în bucătăriile mici, deoarece crează un impresia unui spațiu mai larg. O bucătărie în totalitate albă, însă, poate părea rece și fără personalitate, de aceea mai potrivite sunt nuanțe mai subtile de alb antichizat(fildeș) sau alb vanilie. Pentru finisajul fronturilor, alegerea evidentă este finisajul lucios, care reflectă lumina și aduce luminozitate în bucătărie, însă pentru cei care nu agreează fronturile lucioase, există și varianta unui finisaj satinat, ce aduce un pic de textură, pastrând calitatea de a reflecta lumina.
Utilizarea sticlei
Sticla este un material care se potrivește foarte bine în bucătăriile mici, folosită în special pe pereți, întrucât reflectă lumina și creează o atmosferă aerisită. Sticla poate fi produsă în aproape orice culoare sau poate fi imprimată cu diverse imagini pentru a crea aceeași impresie a unei camere mai mari dar și un aspect modern și elegant.
Corpuri de mobilă înalte
Utilizarea corpurilor de mobilă tip turn și a corpurilor suspendate până la tavan oferă spații de depozitare suficiente, în special pentru obiectele folosite mai rar, și eliberează spațiul pe blat. Sistemele de deschidere fără mâner (push-to-open sau frezare în cant) sunt utile pentru a crea un aspect ordonat și neaglomerat.
Soluții pentru maximizarea spațiului
Bucătăriile Fabrikart oferă, prin partenerii noștri de la Blum sau Hafele, o gamă extinsă de soluții de depozitare, ce utilizează în mod eficient spațiul disponibil: spre exemplu, cu ajutorul extragerilor mai late și mai înalte, spațiul utilizabil într-o bucătărie poate fi crescut cu 55%. Dulapurile de colț, extrageri de sub chiuvetă, dulapuri pentru provizii, precum și sistemele inteligente de compartimentare interioară ajută la crearea unor spații de depozitare suficiente și un confort ridicat în utilizarea bucătăriei.
Electrocasnice compacte și multifuncționale
Nu este nevoie să renunțați la confort din cauza spațiului redus: există electrocasnice special proiectate pentru a se potrivi în bucătăriile mici: mașini de spalat vase, cuptoare, frigidere, de dimensiuni reduse. În plus, încorporarea acestora în mobilier, ajută la păstrarea aspectului curat și aerisit. Pentru economisirea spațiului disponibil pe blat, sunt ideale electrocasnicele multifuncționale, care răspund mai multor necesități în bucătărie.